Înțelegerea legislației și a ghidurilor privind radonul în România. De la măsurare la prevenire și remediere

Gestionarea riscului asociat radonului nu se rezumă la efectuarea unor măsurători și compararea rezultatelor cu o valoare de referință. În prezent, România dispune de un cadru legislativ și tehnic complex, construit pe baza Directivei Europene 2013/59/EURATOM, care urmărește identificarea, evaluarea, prevenirea și reducerea expunerii populației la radon în clădiri.

Pentru multe persoane, legislația privind radonul poate părea dificil de înțeles, deoarece este alcătuită din acte normative, metodologii și reglementări tehnice care se completează reciproc. În realitate, toate aceste documente descriu etapele unui proces logic și coerent, care începe cu evaluarea expunerii și se finalizează cu verificarea eficienței măsurilor implementate.

În România, principalele documente care reglementează domeniul sunt Planul Național de Acțiune la Radon (PNAR), aprobat prin HG nr. 526/2018, metodologia CNCAN privind determinarea concentrației de radon în clădiri și la locurile de muncă, precum și reglementările tehnice RTC 6-2022 și RTC 7-2022, elaborate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Acestea sunt completate de ghidurile dedicate populației, autorităților și specialiștilor implicați în proiectarea, evaluarea și remedierea clădirilor.

Ce este CARIA și de ce este atât de importantă?

Toate deciziile prevăzute de legislație se bazează pe un parametru fundamental: CARIA – Concentrația Activității Radonului în Aerul Interior.

CARIA reprezintă concentrația medie anuală de radon măsurată într-o clădire și este exprimată în becquereli pe metru cub (Bq/m³). Acest indicator este utilizat pentru evaluarea expunerii populației și pentru stabilirea necesității unor măsuri de reducere a riscului.

Legislația românească stabilește un nivel național de referință de 300 Bq/m³ CARIA pentru locuințe, clădiri publice și locuri de muncă. Este important de înțeles că această valoare nu reprezintă o limită absolută între „sigur” și „periculos”. Riscul asociat expunerii la radon crește progresiv odată cu concentrația și durata expunerii. Nivelul de referință este utilizat pentru declanșarea unor acțiuni suplimentare de evaluare și, după caz, de remediere.

Cu alte cuvinte, atunci când CARIA depășește 300 Bq/m³, legislația prevede analizarea situației și implementarea unor măsuri adecvate pentru reducerea expunerii.

Cine trebuie să măsoare radonul?

Responsabilitățile diferă în funcție de tipul clădirii.

În cazul locuințelor private, măsurarea radonului este recomandată proprietarilor, deoarece reprezintă singura metodă prin care poate fi cunoscut nivelul real de expunere. Hărțile de radon, informațiile geologice sau experiența din clădirile vecine pot oferi indicii utile, însă nu pot înlocui măsurarea efectivă.

Pentru clădirile publice și locurile de muncă, legislația stabilește obligații specifice de monitorizare și evaluare. Aceste cerințe se aplică în special școlilor, grădinițelor, creșelor, spitalelor, universităților, căminelor, instituțiilor publice și altor spații cu grad ridicat de ocupare sau acces public.

În aceste cazuri, administratorii, proprietarii sau angajatorii au responsabilitatea efectuării măsurătorilor și, dacă este necesar, implementării măsurilor de reducere a expunerii.

Cum arată procesul complet prevăzut de legislație?

Ghidurile și reglementările tehnice nu tratează radonul ca pe o simplă problemă de măsurare. Ele descriu un proces complet de management al riscului, alcătuit din mai multe etape succesive.

Acest proces include:

• evaluarea inițială prin măsurători de screening;

• măsurări de control și diagnostic;

• elaborarea planului de remediere;

• implementarea măsurilor tehnice;

• verificarea eficienței intervențiilor;

• monitorizarea ulterioară.

  
  

Fiecare etapă are un rol bine definit și nu poate fi omisă dacă se dorește obținerea unor rezultate durabile.

Etapa 1 – Măsurarea de depistare (screening)

Prima etapă constă în determinarea valorii CARIA prin măsurători de depistare.

Scopul acestei etape este identificarea clădirilor în care nivelul de referință este depășit. De regulă, se utilizează detectoare pasive integrate pe perioade lungi de timp, capabile să ofere o estimare reprezentativă a expunerii anuale.

Dacă rezultatul este sub 300 Bq/m³, nu sunt necesare măsuri corective imediate. Cu toate acestea, ghidurile recomandă repetarea măsurătorilor după renovări importante, modificări ale sistemelor de ventilație sau schimbări semnificative ale modului de utilizare a clădirii.

Dacă nivelul de referință este depășit, procesul continuă cu etapa de diagnostic.

Etapa 2 – Măsurările de control și diagnosticul radonului

Măsurările de control sunt fundamental diferite de măsurările de screening.

Dacă screeningul răspunde la întrebarea „există o problemă?”, diagnosticul urmărește să răspundă la întrebarea „de ce există problema și cum poate fi rezolvată?”.

Conform ghidurilor tehnice, această etapă poate include:

• inspecția tehnică a clădirii;

• analiza documentației existente;

• identificarea fisurilor și a zonelor de contact cu solul;

• evaluarea fundațiilor și a infrastructurii clădirii;

• verificarea sistemelor de ventilație;

• măsurători continue ale concentrației de radon;

• determinarea concentrației de radon din sol;

• evaluarea permeabilității terenului;

• identificarea diferențelor de presiune dintre interior și exterior;

• analiza condițiilor de exploatare ale clădirii.

  
  

Rezultatul final este elaborarea unui plan de remediere adaptat caracteristicilor specifice ale clădirii.

Cum sunt evaluate terenurile pentru clădirile noi?

În cazul construcțiilor noi, abordarea este diferită.

RTC 7-2022 promovează prevenirea riscului încă din faza de proiectare. În loc să se remedieze ulterior o problemă, aceasta trebuie prevenită înainte de construirea clădirii.

Procesul începe cu evaluarea amplasamentului prin determinarea:

• concentrației de radon din sol;

• permeabilității solului;

• potențialului de radon;

• indicelui de risc la radon.

  
  

Potențialul de radon reprezintă o estimare a capacității terenului de a genera și transfera radon către suprafață.

Indicele de risc la radon reprezintă clasificarea amplasamentului în funcție de probabilitatea pătrunderii radonului în viitoarea construcție și este determinat pe baza concentrației de radon din sol și a permeabilității terenului.

Acești indicatori permit încadrarea amplasamentului într-o categorie de risc și alegerea nivelului adecvat de protecție.

Ce măsuri preventive pot fi utilizate la clădirile noi?

În funcție de rezultatele evaluării, RTC 7 prevede mai multe niveluri de protecție.

Acestea pot include:

• membrane antiradon;

• straturi drenante sub placă;

• sisteme pasive de depresurizare;

• sisteme active de depresurizare;

• conducte de pregătire pentru activarea ulterioară a sistemului;

• soluții constructive speciale pentru fundații și infrastructură.

  
  

Principiul este simplu: cu cât riscul estimat este mai mare, cu atât măsurile preventive trebuie să fie mai robuste.

Etapa 3 – Alegerea și implementarea măsurilor de remediere

Pentru clădirile existente, RTC 6-2022 descrie principalele metode utilizate pentru reducerea concentrației de radon.

Acestea includ:

• etanșarea fisurilor și a căilor de pătrundere;

• îmbunătățirea ventilației naturale;

• ventilația mecanică;

• ventilația mecanică cu recuperare de căldură;

• ventilarea spațiilor tehnice și a subsolurilor;

• presurizarea controlată a spațiilor interioare;

• depresurizarea solului de sub clădire;

• combinații ale metodelor de mai sus.

  
  

Ghidurile subliniază că nu există o soluție universală. Alegerea metodei trebuie făcută în funcție de valoarea CARIA, caracteristicile construcției, sursele identificate, costurile de implementare și condițiile locale.

Depresurizarea solului – soluția de referință

Atât literatura internațională, cât și RTC 6 consideră depresurizarea solului una dintre cele mai eficiente metode de reducere a concentrației de radon.

Principiul constă în captarea gazului din sol înainte ca acesta să pătrundă în clădire. Prin intermediul unei rețele de conducte și al unui ventilator specializat, radonul este evacuat în atmosferă deasupra nivelului acoperișului.

În multe situații, această metodă poate reduce concentrațiile de radon cu peste 80–90%, atunci când este proiectată și executată corespunzător.

Etapa 4 – Verificarea eficienței măsurilor

Implementarea măsurilor de remediere nu reprezintă finalul procesului.

După finalizarea lucrărilor trebuie efectuate măsurători de verificare pentru determinarea noii valori CARIA și confirmarea eficienței intervenției.

Această etapă este obligatorie din punct de vedere tehnic, deoarece performanța unui sistem nu poate fi evaluată doar pe baza proiectului sau a caracteristicilor sale constructive.

În cazul sistemelor active, ghidurile recomandă și verificarea periodică a funcționării echipamentelor, precum și realizarea activităților de mentenanță necesare.

De ce sunt importante ghidurile?

Legislația stabilește obligațiile și responsabilitățile. Ghidurile explică însă modul concret în care acestea pot fi aplicate.

Ele oferă informații privind metodele de măsurare, interpretarea rezultatelor, evaluarea riscului, alegerea soluțiilor tehnice, proiectarea măsurilor preventive și verificarea eficienței acestora.

În esență, legislația spune ce trebuie făcut, iar ghidurile explică cum trebuie făcut.

Împreună, aceste documente formează baza sistemului național de gestionare a riscului asociat radonului și oferă cadrul necesar pentru protejarea sănătății populației, reducerea expunerii la radiații naturale și dezvoltarea unui mediu construit mai sigur și mai sănătos.